Visul merge mai departe
  

 
     Index
    Prima pagina  
     Iubirea
    Noi si ceea ce ne-a legat
     Testamentul
    Suflet si cuvinte
     Durerea
    Lacrimi si disperare 
     Visul
    Un viitor imposibil? 
     Diverse
    Ganduri, mesaje, articole
 
 

Implinirea prin iubire [20 nov. 2001]

Alexa vroia sa aiba totul: familie, cariera, siguranta ... tot ce-si doreste o femeie, tot ce ne dorim noi toti fie ca recunoastem, fie ca nu. Ma uitam la ea si vedeam ca are atata vointa, atata energie. Stiam ca va reusi, asa ca nu-mi ramanea decat sa cred in ea si in visul ei. Acum insa, nu mai am decat amintirea ei si dragostea pe care vreau s-o pastrez in mine. Imi spunea deseori cat de mult i-ar place sa faca munca pe care o fac eu, iar eu nu intelegeam ce i se parea atat de minunat in ceea ce faceam. De fapt, ei ii placea creativitatea, dinamismul, calatoriile, ii placea sa invete si sa imparta lucrul asta cu ceilalti. Acum, am ramas singur cu toate astea: cu visurile ei si ale mele. Sa fiu eu atat de puternic incat sa traiesc de acum pentru doi? Sa am eu atata energie si vointa incat sa implinesc visele a doi oameni? E drept, noi visam de multe ori la aceleasi "lucruri". Dar daca la mine si la visurile mele puteam sa renunt, la ale ei nu puteam nici atunci si nici acum. Asa ca am sa continui. Nu stiu cum, poate cu lacrima pe obraz, poate refugiindu-ma intr-un colt incercand sa inabus durerea din mine.

O sa-mi ramana mereu in suflet si in minte capacitatea ei uriasa de a iubi. M-am intrebat de multe ori cum poate cineva sa iubeasca atat de mult? Am simtit uneori ca nu merit toata dragostea asta mare pe care mi-o daruia. Simteam ca trebuie sa fac ceva, ceva extraordinar si nemaintalnit ca sa-i multumesc pentru tot ce-mi oferea ea. Si totusi n-am facut-o. Blestemata de blazare din mine si oboseala cu care ma luptam mereu a ferecat in mine orice pornire "nebuna". De multe ori ma gandeam sa lasam totul in urma si sa fugim in lume: noi doi si iubirea care ne lega. Vorbeam adesea despre asta, dar n-am facut-o niciodata. Nu stiu de ce n-am scos din noi acea farama de nebunie pe care o au in ei toti indragostitii... Alexa a fost mereu o fata asezata, vesela si rabdatoare.

Eu eram, cred, exact pe dos. Clocoteau in mine toate cele pe care vroiam sa le fac. Uneori imi asumam riscuri inutile, eram furios pe viata si pe mine iar rabdarea era ceva destul de strain de mine. Dar iubirea pentru ea m-a invatat sa vorbesc, sa spun ce simt; m-a invatat sa fiu prudent, pentru ca ea era ingrijorata pentru mine; m-a invatat sa zambesc... De fapt, n-am stiut niciodata cat de des zambesc intr-o zi. N-am stiut pana in ziua in care am plans de la inceput si pana la sfarsit... interzicandu-mi sa zambesc. N-am stiut nici cate cantece de iubire sunt in lumea asta, pana in clipa in care am trait ca sa ascult muzica noastra preferata. Muzica ei preferata. N-am stiut cat de tare poti iubi pe cineva decat in clipa in care am pierdut-o. Si de atunci o iubesc cu fiecare zi care trece mai mult.

 
Visul